AIEA, anunț de ultimă oră după distrugerea barajului Kahovka. Ce se întâmplă cu centrala de la Zaporojie

de: Anca Lupescu
06 06. 2023

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat marți că nu există „niciun risc imediat de securitate nucleară” la centrala nucleară Zaprojie, în urma avariilor produse la barajul Kahovka din Ucraina.

Centrala nucleară de la Zaporoje este în siguranță din punct de vedere nuclear

Într-o declarație pe Twitter, agenția a precizat:

„AIEA este la curent cu rapoartele privind avariile de la barajul Kahovka din Ucraina; experții AIEA de la Centrala Nucleară Zaporojie monitorizează îndeaproape situația; nu există niciun risc imediat de securitate nucleară la centrală”.

Ce a spus Zelenski

Exploziile de la Centrala Hidroelectrică Kahovka de lângă Herson, în sudul Ucrainei, au dezlănțuit marți inundații, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de distrugerea barajului.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat pe Twitter că distrugerea barajului „confirmă pentru întreaga lume că ele (forțele rusești) trebuie să fie alungate din fiecare colț de pământ ucrainean”.

„Toate serviciile funcționează. Am convocat Consiliul pentru Securitate Națională și Apărare”, a declarat el.

Separat, șeful orașului Nova Kahovka, controlat de Rusia, situat pe malul estic al râului Nipru, a declarat pe Telegram că loviturile de peste noapte ale forțelor armate ucrainene au dus la distrugerea supapelor și, astfel, la eliberarea necontrolată a apei în aval.